Iacoban Andrei, cunoscut ascultătorilor de EDM sub aliasul de Jakoban, este un producǎtor român de muzicǎ electronicǎ din Bucureşti, în vârstă de numai 18 ani. A compus prima piesă la sfârşitul anului 2012, iar feedback-ul bun pe care l-a primit a fost un impuls sufiecient de motivant încât să-l facă pe Andrei să își transforme această simplă curiozitate într-o veritabilă pasiune. Pe măsură ce a crescut ca producer, a atras atenția promoterilor locali de Bass Music, iar aceștia nu au ezitat să-l includă pe line-up-urile evenimentelor lor. În prezent, Jakoban jonglează cu FL Studio şi Ableton, iar piesele sale sunt constant promovate de canale mari de youtube precum Wobblecraft sau Trap&Bass, o parte din ele fiind lansate la label-urile Trap&Bass, TrapMusic.Net, DNBB Recording, Raving Badger Records, etc.